Interviu cu Dana Muresanu

Dana Muresanu. Ea este prima la care m-am gandit cand mi-a venit ideea acestui proiect. Dana este nascuta pe 6 septembrie in 1971, la Bucuresti. A absolvit Liceul Zoia Kosmodemianskaia – profil filologie-istorie (actuala Scoala Centrala) si Facultatea de Drept (Universitatea Ecologica Bucuresti). Primul ei job a fost de stenodactilograf si a continuat ca secretara la Revista Filatelia. A continuat ca asistent manager la Editura Postei- Edipost. A urmat postul de jurist la firma Asiban, iar cand aceasta a fost cumparata de Groupama a continuat ca jurist in Departamentul Administrativ. Saturandu-se de multinationale, si-a deschis propriul magazin online pentru cativa ani. In prezent Dana locuieste in Anglia impreuna cu familia sa.

Ce visuri aveai cand erai mica?

N-am avut foarte multe vise in copilarie. Doar chestii banale ce le trec prin cap fetitelor: sa fie pe o scena, sa cante, sa fie actrita si uneori m-am visat dansatoare. Asta mai inspre adolescenta, dar in anii aceia, anii ’80, dansatoare insemna balerina, ceea ce nu era cazul, pentru ca mie imi placea sa dansez pe muzica disco, pop, rock. Nu mai zic ca intr-o seara i-am aruncat asa, in treacat, lui taica-miu, ca mi-ar fi placut sa ma fac dansatoare, iar din doua vorbe mi-a explicat el ca nu exista decat balerine sau femei usoare ce fac pe dansatoarele si cam asta a fost cu visele mele legate de dans. Intr-un cuvant, eu habar n-aveam ce sa fac cu viata mea, ce meserie mi-ar placea si nici nu-mi doream sa fiu medic, profesor si nici macar musafir… (rade). Imi placea sa creez haine pentru papusi sau pentru mine, imi placeau jocurile de baieti (de constructie, cu tot felul de piese metalice, suruburi, piulite), imi placea sa scriu (poezie si nu numai), sa citesc, sa cos, sa cant la pian, sa pictez (il ajutam pe tata sa lucreze felicitari pe care le vindea la Fondul Plastic), sa ascult muzica, sa dansez si sa invat.

 

      Ce te motiveaza in momentele grele?

Sincer, nu stiu! Nici nu m-am gandit vreodata. Cred ca ma automotivez. De fapt ma ambitionez. Nu vreau sa ma las doborata. Vreau sa depasesc obstacolele si sa fiu mandra de mine. In viata nu am prea avut parte de aplauze si laude si tot timpul mi-am dorit aprecieri. Asa ca incerc sa le obtin de la altii, dar si de la mine.

 

Ce inseamna pentru tine fericirea?

Cred ca fericirea e diferita in functie de varsta. Fericirea mea de acum nu e aceeasi cu cea de acum zece ani, douazeci sau treizeci de ani. Acum fericirea mea se masoara intai in fericirea copiilor mei! In rest, la 4o de ani, daca reusesc sa-mi asigur un trai decent, sa fac lucrurile care imi aduc satisfactie si sunt sanatoasa, ma pot declara fericita. Dar am avut si 18-20 de ani cand fericirea era doar sa fiu in bratele iubitului si in rest putea sa dispara si planeta, am avut si 30 de ani cand fericirea insemna sa primesti un credit de la banca etc., etc.

 

Cum poti descrie momentul in care ai devenit mama pentru prima data, dar si pentru a doua oara?

Este greu de descris. Este un amestec de mandrie, fericire, satisfactie si senzatie de unic si special. Nu-ti vine sa crezi ca acel copilas s-a dezvoltat in tine! Ca tu ai reusit sa insufletesti acel mic ghemotoc si ca el va deveni un om. Te minunezi de tot ce realizeaza el si nu stii cum sa faci sa afle toti ca el este copilul tau. Trairile sunt aceleasi de fiecare data cand devii mama, indiferent ca ai unul, doi, trei sau oricati copii. La primul e un pic mai stresant, ca realizezi ca viata copilului tau e in mainile tale si tu nu stii nimic. La al doilea ai ceva experienta si esti mai stapana pe tine. Asta e toata diferenta.

 

         Ce iti doresti la momentul actual?

Imi doresc sa castig la loto cateva milioane de lire ca sa stau atat eu, cat si copiii mei, linistiti pana la adanci batraneti.

 

          Zi-mi de un moment neplacut din adolescenta ta.

Am avut multe momente neplacute, dar e bine ca exista aceasta calitate a omului, aceea de a uita. Bine, mai am cateva ramase prin sertare, dar pe majoritatea le-am dat uitarii. Un moment neplacut a fost cel in care m-am dus la scoala cu o rana la cap si a trebuit sa mint ca m-am lovit de coltul mesei. De fapt, cu o seara in urma facusem pe arbitrul intre parintii mei care se tot certau si inca se incapatanau sa nu divorteze, iar maica-mea, intr-un moment de nervi, a aruncat cu un castron inspre taica-miu. Din pacate, fiind arbitru, eram in fata lui si l-am preluat in totalitate. Si cred ca mai neplacuta mi s-a parut remarca maica-mii cand ma pansa: “Daca te bagi! Cine te-a pus sa te bagi intre noi?”

 

        Un moment rebel din adolescenta ta?

Oho am avut o gramada. Aici imi pare rau ca am mai uitat din ele, pentru ca imi face placere sa mi le amintesc. Unul haios a fost ca dupa ce ai mei au divortat, in teorie ar fi trebuit sa stau un weekend la mama si unul la tata. Doar ca eu nu vroiam sa plec din cartier (Baneasa era viata mea si daca nu mergeam la vreun bairam stateam doar cu gasca) si atunci imi era foarte greu sa ma duc la taica-miu, care statea in zona Garii de Nord, locul de unde ne mutasem in Baneasa, acolo unde locuia si bunica mea. De aceea, inventam mereu motive sa nu ma duc la el. Ba ca e ziua unei prietene, ba ca ma simt rau etc etc. Asadar, deja il anuntasem ca am racit, mi-e frig si ma doare capul, deci raman acasa si nu ma duc la el. Stiam ca de fapt o sa mergem la un bairam cu o parte din gasca. Chestia tare a aparut ulterior, cand prietenii ma anunta ca petrecerea era la un tip pe care eu nu-l cunosteam si nici nu stiam unde locuieste. Ne pornim seara, luam un troleibuz, coboram la capat, la Gara de Nord, o luam pe Calea Grivitei si eu tot intrebam: “Bai, unde mergem? Ca pe aici sta si taica-miu si sper sa nu ma intalnesc cu el!” Ei imi spuneau ca nu stiu sa-mi explice unde trebuie sa mergem, dar ca imediat ajungem. Mai mergem putin si soc: bairamul e in bloc la taica-miu! Doar ca la scara opusa. Asa ca trec pe sub balcoane, lipita de peretii blocului, ca nu cumva sa am ghinionul ca tocmai atunci sa apara taica-miu in balcon sau la intrarea in bloc. Exact la fel am plecat de dimineata, pe branci, ca sa zic asa, de frica sa nu dau ochii cu el. M-am bucurat ca seara, cand l-am sunat, nu mi-a zis ca parca m-a observat pe langa blocul lui si nu intelege ce cautam acolo. Deci…. scapasem! (rade)

 

          Ai avut momente rebele dupa ce ai devenit mama?

Evident. Dar mai degraba am avut parte de momente rebele dupa ce am divortat. Nu o sa ma apuc sa le expun, ca am si eu demnitatea mea. Dar nu va imaginati voi astia tineri ca adultii si-au terminat viata odata cu aparitja voastra pe lume. Si noi ne traim viata la fel ca si voi: cu nebunii de toate felurile, cu excese, cu nopti nedormite, cu distractie etc.

 

         Ce melodie crezi ca toata lumea ar trebui sa o asculte macar o data?

Aici e prea greu. As putea pune un playlist intreg. Sunt sute si mii de melodii de nepretuit. Si totusi, mentionez ceva unic aici si mi-ar face mare placere sa stiu ca ai ascultat-o si tu: Beth Hart & Joe Bonamassa – I’ll Take Care ok You (de preferat Live in NY Beacon Theatre).

        In ce loc te-ai teleporta in momentele grele?

Cand mi-e foarte foarte greu imi imaginez ca sunt intr-un vis de fapt, iar eu sunt o pustoaica si tot ce mi se intampla nu e adevarat. Asa ca eu m-as teleporta sa fiu copil. Atunci eram linistita si fara griji.

 

        Exista vreun moment din trecutul tau la care ti-ai dori sa te intorci si sa schimbi ceva?

Nu. De ce? Simplu: mi-ar fi frica sa modific ceva, la un moment dat, pentru ca s-ar putea sa stric ceva bun din viitor. Asta e viata, o traiesc asa cum e. Teoria mea despre viata este simpla: am convingerea ca momentul mortii este de fapt cel al trecerii in alta viata si atunci voi trai urmatoarea viata ce-mi este rezervata si tot asa.

 

        Ce film ar trebui vazut de toata lumea?

E greu si aici pentru ca gusturile in materie de filme sunt diferite si mi-e greu sa fac recomandari. Dar asa cum stii, nu as concepe viata fara Dirty Dancing!

 

       Ce te inspira?

Totul: natura, viata, bucuria, tristetea. Orice poate fi sursa inspiratiei mele. Timp sa am, ca inspiratie gasesc la fiecare pas: frunze, animale, soare, ploaie, vise si dorinte. Nu prea mai am mult timp, ca idei si inspiratie am din plin! Sper sa termin in urmatoarea viata tot ceea ce nu voi termina in asta!

 

Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit vreodata?

”Esti cea mai cool mama!” , de la copiii mei. (rade)

 

       Ai vreun sfat pe care ai vrea sa il impartasesti?

Da! Nu irositi timpul! E nasol ca la 20 de ani ti se pare ca ai tot timpul din lume si pe parcurs constati ca de fapt el se tot scurteaza si trebuie sa mai renunti la ceea ce ti-ai propus sa faci, iar dupa 50 de ani incepi sa disperi, pentru ca realizezi ca vrei sa mai faci atatea lucruri si este evident ca nu-ti va ajunge timpul pentru toate. Asadar, va sfatuiesc sa nu irositi timpul. Este lucrul pe care nu-l veti primi niciodata in dar si timpul pierdut acum va ramane pe veci pierdut.

 

Poze cu animalutele tale?

 

                                                                                                                 – Ciorapel – (chiti)

 

                                                                                                                     – Masha – (mashica)

 

 

Multumesc pentru interviu. A fost o onoare sa te cunosc si mai bine prin intermediul acestor intrebari. (si nu doar ca sunt fiica ta).

Nu stiu cat de interesant va fi interviul pentru citiorii tai, dar pentru mine este o fericire sa fiu mama unei tinere atat de speciale!

 

Dana (mama) imbratisandu-ma in aeroport la intoarcerea mea din America dupa un an.

You may also like

4 Comments

  1. Ma bucur ca citind acest interviu am reușit sa mai aflu despre Dana, lucruri pe care nu le știam. Ne cunoaștem de mulți, foarte mulți ani și tot timpul am apreciat o, ba chiar o invidia pentru ca ea canta la pian iar eu nu, deși am cochetat un pic cu baletul. Este o femeie extraordinara, o mama super cool și ma bucur ca este prietena mea. Felicitări Betty pentru material

    1. Minunat ! Citind, va si vedeam undeva, in fața unui şemineu arzând, povestindu-vă acest interviu… Dana e ca o carte proaspătă pe care abia astepți, nerăbdător, sa o citeşti si, la sfârsit, iti pare rau ca s-a terminat. E fabuloasă ! O spun acum, dupa ce credeam ca stiu destule despre ea. Adica despre omul minunat, loial si harnic, cinstit si necruțător cu răul. Ma bucur sa fi avut privilegiul de a fi facut parte din CV-ul său ! Pentru mine, Dana a fost si a ramas un copil cu copii, o fire veselă, plina de viața. Cred ca i-ar fi placut sa aiba mai multe intrebari despre aceasta parte a vietii ei. FELICITARI PENTRU IDEE -SUNT SIGUR CA VA AVEA SUCCES !

  2. Felicitari pentru interviu. Mi-am reamintit-o pe Dana asa cum o stiam, un om de caracter de la care ai mereu ceva de invatat. Ma bucur ca v-am cunoscut. Succes in tot ce faceti!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *